Prințul Harry s-a împăcat cu fosta lui iubită, Chelsy Davy

Prințul Harry s-a împăcat cu fosta lui iubită, Chelsy Davy
Publicat: 09/09/2015, 16:11

Prințul britanic, care va împlini vârsta de 31 de ani pe 15 septembrie, și-a petrecut aproape întreaga vară militând în favoarea unor cauze ecologiste pe continentul african și, potrivit tabloidului The Sun, și-a luat câteva zile de vacanță pentru a se întâlni cu fosta lui iubită, avocata Chelsy Davy, în vârstă de 29 de ani, cu care a avut o relație turbulentă, marcată de multe despărțiri și împăcări, din 2004 până în 2010.

Același tabloid afirmă că prințul și fosta lui iubită încearcă să își refacă relația, la cinci ani după cea mai recentă despărțire a lor. Informația nu a fost însă confirmată de palatul Buckingham, care a refuzat să facă orice fel de comentariu despre viața privată a prințului.

Prințul Harry a anunțat în mod public în 2014 că a devenit un bărbat celibatar, după ce s-a despărțit, anul trecut, de o altă iubită, Cressida Bonas, după o relație care a durat doi ani.

Chelsy Davy este fiica unuia dintre cei mai bogați proprietari de terenuri din Zimbabwe, care deține o fermă cu o suprafață de peste 1.200 de kilometri pătrați, și a întreținut relații de afaceri cu mai mulți politicieni controversați. Chelsy Davy deține din 2006 o diplomă în economie la Universitatea Cape Town și din 2009 o diplomă în drept la Universitatea Leeds.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Kim Jong Un ar fi fost dispus să renunțe la armele nucleare: „Am o fiică...
Facerea de bine este... știți voi ce! O bucureșteancă i-a donat canapeaua unei femei. Ce...
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Iranul a cerut și ajutorul SUA după prăbușirea elicopterului care a dus la moartea președintelui...
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital: "Să ştiţi că nu vreau...
Breaking news despre Florin Piersic!
Cât costă o porție de mici în piața Obor. Nimeni nu se aștepta la un...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
O persoană a murit după ce avionul Londra-Singapore s-a confruntat cu turbulenţe
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Minorii sub 18 Ani au strict interzis. S-a dat ordin în România. Nu mai este...
Schimbare uriașă pentru toții pensionari. Vor putea face asta pentru prima dată
„Suflete pereche, zic eu”. Jador, fermecat de frumusețea unei tinere din Corbu. „Viitoarea mea soție”....
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
Alin Oprea a ajuns într-un suflet acasă la soția lui. Medana, dărâmată de trecerea în...
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
„Acord istoric” anunțat între Airbus și Arabia Saudită
×